Superstiții despre vreme, noroc și sănătate în ziua de Paște

1176

Superstițiile zilei de Paște sunt pe cât de multe, pe atât de diverse și de surprinzătoare. Acestea se referă în principal la vreme, sănătate, noroc, spor și belșug.

Se spune despre vremea din ziua de Paște că dacă va ploua, atunci până la Rusalii va fi tot ploios, iar de va bate grindina în ziua de Paște, atunci anul va fi mănos.

Dacă vrei să-ți afli norocul păstrează oul fiert, sfințit în ziua de Paște, până la Paștele următor. Atunci sparge-l: de va fi gol, n-ai noroc, de va fi plin, ești cu mare noroc.

În ceea ce privește somnul, se spune că cine doarme în ziua de Paște va fi tot anul somnoros. De asemenea, tot legat de somn, se mai spune că în ziua de Paște nu e bine să dormi deoarece îți fură dracul pasca.

Din vremuri de demult se mai crede că cine se naște în ziua de Paște va fi un om norocos pentru tot restul vieții.