Lipsa părinţilor plecati în străinătate de sărbători, cea mai mare tristețe în sufletul unui copil

1372
Drama copiilor rămasi în țară

Copiii ai căror părinţi sunt plecaţi din ţară se confruntă cu stări emoţionale negative: devin trişti, se simt izolaţi, plâng, au sentimente de insecuritate şi uneori ajung să cadă în depresie, care conduce adesea la suicid. Sentimentele lor acute de disperare, împletite cu cele de vinovăţie sunt atât de puternice încât nici nu au puterea să le spună să rămână.

„Există cel puţin două situaţii şi anume: cea în care pleacă doar unul dintre părinţi, celălalt rămânând acasă cu copilul, şi cea în care pleacă ambii părinţii, copilul fiind lăsat în grijă altor rude. Aceste decizii sunt luate de părinţi, iar cei mici sunt nevoiţi să le accepte. Despărţirea de mamă este considerată de unii copii drept un abandon. Dar chiar şi atunci când tatăl este cel plecat, copilul resimte în mod negativ lipsa lui. Copiii se simt mai afectaţi în prima perioada după plecarea părinţilor sau la prima experienţă de acest gen”, a explicat psihologul.

Deşi cei mici par că se adaptează odată cu trecerea timpului, aceştia ajung uneori să aibă note mici la şcoală sau să fie ţinta “răutăţilor” altor copii care le cunosc starea.

“În majoritatea cazurilor, randamentul şcolar scade din cauza absenţei suportului şi încurajării din partea părinţilor, iar în unele cazuri copiii devin mai responsabili în pregătirea temelor, din dorinţa de a recompensa efortul părinţilor de a munci peste hotare. Un adolescent îmi povestea că e conştient că tatăl lui nu e vreun luptător de K1, dar totuşi acum, fără el, a primit ameninţări din partea altor tineri, care îi cunoşteau situaţia de acasă, şi îi este teamă să nu fie rănit fizic”, a completat Nicoleta Popleşanu.

Banii nu aduc fericirea

Deşi majoritatea părinţilor care pleacă în străinătate cred că bunurile materiale vor compensa lipsa afecţiunii şi a dragostei părinteşti, copiii ar spune că îşi doresc ca de sărbători să împodobească bradul împreună şi nu să vorbească pe Skype cu mama şi tata. Din nefericire, majoritatea îşi manifestă această frustrare în diferite moduri, uneori dramatice.

„Copiii mai mici exteriorizează mai uşor emoţiile provocate de despărţirea de părinţi, pe când adolescenţii preferă să nu-şi arate trăirile. Lipsa de afecţiune este compensată de unii copii prin afişarea unei imagini de bunăstare materială. Lipsa supravegherii suficiente a adulţilor, insuficienta organizare a timpului liber, dispunerea de mijloace financiare, precum şi presiunea semenilor cresc vulnerabilitatea acestor copii în faţa unor riscuri legate de consumul de substanţe, abandonul şcolar, relaţii sexuale precoce şi comportamente deviante”, a concluzionat specialista.